Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Thailanda – Malaezia – Singapore

Bangkok – Damnoen Saduak – Ayutthaya – Kuala Lumpur – Putrajaya – Malacca – Johor Bahru – Singapore
EUR 2890 00 EUR
pret/persoana
Caleidoscop Asiatic. Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Thailanda – Malaezia – Singapore
Veţi păşi într-o lume care îmbină misterul oriental cu tehnica vestică într-un caleidoscop viu colorat, o călătorie care va începe în Thailanda, unde veţi descoperi fascinanta capitală și împrejurimile acesteia pline de istorie și pitoresc, un “colţ de lume” în care vă veţi simţi în primul rând “liberi”, pentru că Thai înseamnă libertate, vă veţi simţi fericiţi pentru că veţi fi în “Țara Surâsului”, va continua cu capitala Malaeziei, Kuala Lumpur, monument al ingeniozităţii și determinării malaeziene, devenită dintr-o murdară exploatare minieră una dintre cele mai spectaculoase metropole asiatice, cu Malacca, cel mai vechi oraş din Malaezia listat de Patrimoniul Mondial UNESCO, ca la final să ajungeţi în “orașul leului”, Singapore, oraș-stat insular cu unul dintre cele mai înalte standarde de viață din lume, unde veţi putea face ultimele cumpărături în mall-urile ultramoderne, care au făcut din oraş un sinonim pentru cumpărături.

Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Thailanda – Malaezia – Singapore

Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre circuitul: Thailanda – Malaezia – Singapore

Info insotitor: român și ghizi locali

Obiective natura: Grădina de Orhidee, Peșterile Batu, Parcul Merlion, Grădinile Naţionale – Gardens by the Bay

Obiective arta: Templul Wat Traimit, Templul Wat Pho, Templul Wat Benjamabopit, Templul Aruna sau Templul Zorilor din Thonburi, Palatul Regal, Wat Phra Keo, Templul lui Buddha de Smarald, Palatul Bang Pa-In, Vihara Phra Mongkol Bophit, Wat Chai Watthanaram, Wat Phra si Sanphet, Wat Mahathat, Wat Chong Lom din Ayuttaya,Tur panoramic Kuala Lumpur: Piața Independenței – Dataran Merdeka, Monumentul Naţional – Tugu Negara, Curtea Federală, Moscheea Masjid Negara, Poarta Palatului Regal, Gara Centrală, Chinatown, Turnurile Gemene Petronas, Tur panoramic Malacca: Biserica Sf. Petru, Marele cimitir chinez, Porta de Santiago, Piaţa Olandeză, Muzeul Malacca, Cheng Hoon Teng, Tur panoramic Singapore: Cartierul colonial, Padang, Centrul civic – Parlamentul, Curtea Supremă, Primăria, Clubul de Cricket, Esplanade Theatres, Templul Thian Hock Keng, Cartierul Chinatown, Cartierul Little India

Obiective distractii: Piața Plutitoare din Damnoen Saduak, Croazieră pe Fluviul Chao Praya Tabăra de Elefanți Taweechai, Rafting pe Râul Kwai Noi, Round Island Tour, Croaziera „Sunset Sail”, Insula Sentosa

Info tarif:

2890 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 675 EURO


tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup de maxim 20 turişti; pt. 15-19 turişti, tariful se va majora cu 160 euro/pers.

Nr minim de turisti: 20

Ghizi: Insotitor al Agentiei noastre Ghizi locali

Mese: Mic dejun: 10 Dejun:5 Cină: 1



PROGRAM



Ziua 1. Bucureşti – Istanbul – Bangkok
  • Masa:  În avion
  • Transport:  Avion
  • Descriere:  Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 13:00 (în fața ghişeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 1040 (15:25 / 17:55), de unde se va pleca spre Bangkok cu zborul TK 64 (20:55 / 10:15).


Ziua 2. Bangkok
  • Cazare:  Hotel Montien Riverside 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Avion Autocar
  • Obiective:  Piaţa de flori Pak Klong Talat Chinatown Templul Wat Traimit Templul Wat Pho Templul Wat Benjamabopit
  • Descriere:  Sosire la ora 10:15 în Bangkok, unul dintre cele mai interesante oraşe ale Asiei, un ansamblu de palate, de temple budiste, un oraş în care trăiesc frumoasele fete „thai”. Cele şapte milioane de locuitori îşi numesc oraşul Krung Thep, ceea ce în traducere înseamnă „Oraşul îngerilor”. Întâlnire cu ghidul local, alături de care ne vom deplasa spre Piaţa de flori Pak Khlong Talat, unde vom avea ocazia să admirăm o mulţime de plante şi flori exotice şi în Chinatown. Vom vizita apoi 2 temple emblematice: Wat Traimit, templu situat la intrarea în Cartierul Chinezesc, care adăposteşte o impresionantă statuie din aur a lui Buddha, care are o înălţime de 5 m şi care cântăreşte nu mai puţin de 5,5 t de aur și Wat Benjamabopit, o „bijuterie” a arhitecturii thailandeze, un superb templu construit din marmură albă. Transfer pentru cazare la Hotel Montien Riverside 4* (sau similar 4*).


Ziua 3. Bangkok
  • Masa:  Mic dejun și dejun
  • Cazare:  Hotel Montien Riverside 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar Barca
  • Obiective:  Plimbare pe Fluviul Chao Praya Templul Zorilor din Thonburi Palatul Regal Palatul Recepţiilor Wat Phra Keo Templul lui Buddha de Smarald
  • Optionale:  Croazieră pe Fluviul Chao Praya
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineaţa ne vom deplasa spre debarcader pentru o plimbare pe Fluviul Chao Praya, cea mai impresionantă şi pitorească zonă, care pare animată non-stop datorită bărcilor taxi şi a celorlalte ambarcaţiuni care transportă tot felul de mărfuri, după care vom intra pe canale, în Thonburi, vechea capitală a Thailandei, cu locuinţe lacustre, vegetaţie şi faună specifice. Vom avea prilejul de a observa modul de viaţă al oamenilor simpli de la ţară şi vom vizita Templul Arun sau Templul Zorilor, situat chiar pe malul fluviului, ale cărui Chedi sunt în întregime acoperite cu piese de porţelan multicolore, încrustate în formă de flori. Templul numit după Aruna, zeul hindus al răsăritului, cu o pagodă centrală, înconjurată de alte patru pagode mai mici, reprezintă în viziunea budistă Universul cu cele patru mări ale lumii fizice. În continuarea zilei vom vizita Palatul Regal (Grand Palace) fondat în anul 1782 de către regele Rama I, ale cărui ziduri impunătoare închid o suprafaţă de 259 ha. Complexul format din mai multe clădiri folosite în trecut pentru diverse ocazii, este în prezent folosit pentru ceremonii oficiale de stat. Întregul complex conţine sanctuare îmbrăcate în sticlă şi mozaic viu colorat, dând impresia unui ţinut de basm. Intrările sunt păzite de yaksha, creaturi gigantice cu nas turtit, ochi înspăimântători şi colţi puternici, îndreptaţi spre eventualii agresori. Vom avea prilejul de a admira Palatul Recepţiilor, Sala Tronului, Sala Încoronărilor, Palatul Funerar, Casa de oaspeţi şi Wat Phra Keo, Templul lui Buddha de Smarald, care este de fapt Capela Regală a Palatului, unde se află statuia cea mai venerată din Thailanda, care reprezintă o imagine a lui Buddha, sculptată într-o singură piatră de jad. Dejun la un restaurant local. Vom vizita apoi Wat Pho, cel mai mare templu din Bangkok, care se numeşte astfel datorită statuii gigantice care-l reprezintă pe Buddha Culcat, statuie suflată cu aur, ce are o înălţime de 15 m şi o lungime de 46 m, cu tălpi frumos încrustate în sidef, templu care este în acelaşi timp şi cea mai mare mănăstire din Thailanda. Timp liber la dispoziţie pentru plimbări individuale sau cumpărături. Seara, opţional croazieră cu cină tradiţională şi muzică thailandeză pe Fluviul Chao Praya, o inedită ocazie de a vedea oraşul luminat feeric. Cazare la Hotel Montien Riverside 4* (sau similar 4*).


Ziua 4. Bangkok – Piaţa Plutitoare Damnoen Saduak – Bangkok
  • Masa:  Mic dejun și dejun
  • Cazare:  Hotel Montien Riverside 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Piața Plutitoare din Damnoen Saduak Tabăra de Elefanți Taweechai Rafting pe Râul Kwai Noi
  • Descriere:  Mic dejun. În această zi vom face o excursie la Piața Plutitoare din Damnoen Saduak, considerată drept unul dintre cele mai exotice obiective turistice din Bangkok. Damnoen Saduak este situată în districtul cu același nume din provincia Ratchaburi, la o distanță de aprox. 105 km de Bangkok. Potrivit istoriei locului, existența pieței este datorată Regelui Rama al IV-lea, care a ordonat în anul 1866 construcția unui canal lung de 32 km pentru a lega râurile Mae Klong și Tachine. Treptat, calitatea deosebită a solului din zona canalului a făcut ca agricultura să înflorească în district, ceea ce a atras o cerere uriașă din partea consumatorilor de legume și fructe proaspete. Vom avea ocazia de a descoperi modul tradiţional de comercializare a fructelor, legumelor şi a altor bunuri proaspete, direct din pitoreştile ambarcaţiuni ale localnicilor. Dejun la un restaurant local. Vom pleca apoi spre Tabăra de Elefanți Taweechai, după care vom putea participa la un rafting inedit în bărci tradiţionale pe Râul Kwai Noi sau vom vizita o fermă de scoici. Întoarcere la Bangkok pentru cazare la Hotel Montien Riverside 4* (sau similar 4*).


Ziua 5. Bangkok – Ayutthaya – Bangkok
  • Masa:  Mic dejun și dejun
  • Cazare:  Hotel Montien Riverside 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar Vas croazieră
  • Obiective:  Tur Ayuttaya Palatul Bang Pa-In Vihara Phra Mongkol Bophit Wat Chai Watthanaram Wat Phra si Sanphet Wat Mahathat Wat Chong Lom
  • Descriere:  Mic dejun. Excursie de o zi la Ayuttaya, fosta capitală a regatului Siam, fondată în anul 1350 de prințul U Thong, care a pus piatra de temelie a viitoarei capitale a regatului, ce cuprindea aproape întreg teritoriul Thailandei contemporane și o mare parte din Cambodgia de astăzi, dar care a fost distrusă de birmanezi în anul 1767. Pe parcurs vom face o oprire la Palatul Bang Pa-In, într-o regiune extrem de romantică, pentru a vizita fosta reşedinţă de vară a regelui Rama al V-lea, palat frumos decorat, atât în stil chinezesc cât şi european. Ne vor încânta şi grădinile palatului deosebit de frumoase, care adăpostesc numeroase specii de flori rare. Ajunşi în Ayutthaya, vom vizita parcul istoric unde vom putea admira ruinele numeroaselor temple de odinioară, precum Vihara Phra Mongkol Bophit, unde se află cea mai mare statuie de bronz a lui Buddha din Thailanda, Wat Chai Watthanaram, care are o arhitectură asemănătoare templului Angkor Wat din Cambodgia, Wat Phra și Sanphet situat în complexul unui vechi palat regal din Ayutthaya şi Wat Mahathat, unde se află imaginea lui Buddha înconjurată de rădăcinile unui copac. Vom pleca apoi spre Wat Chong Lom pentru îmbarcarea pe un vas de croazieră cu care ne vom întoarce la Bangkok. Dejun la bordul vasului. Vom putea admira peisajul exotic şi vom avea prilejul de a observa viaţa locuitorilor de pe malul râului Chao Phraya. Transfer pentru cazare la Hotel Montien Riverside 4* (sau similar 4*).


Ziua 6. Bangkok – Kuala Lumpur
  • Masa:  Mic dejun și cină
  • Cazare:  Hotel Ramada Suites by Wyndham Kuala Lumpur City Centre 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar Avion
  • Obiective:  spectacol tradiţional
  • Descriere:  Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul spre Kuala Lumpur, capitala Malaeziei, unde modernul se armonizează inedit cu tradiţionalul, zgârie-nori impresionanţi înălţându-se falnic lângă temple şi clădiri istorice, palmierii şi vegetaţia luxuriantă dându-i un farmec exotic aparte, iar mall-urile în care îţi poţi petrece zile întregi reprezintă o invitaţie de neratat. Emblema Malaeziei - Turnurile Pentronas şi Menaka KL (turnul de telecomunicaţii) se văd de departe, noaptea oferind un spectacol mirific. Kuala Lumpur este un oraş în care oricât de mult ai poposi, nu poţi spune că ai văzut totul. Transfer pentru cazare la Hotel Ramada Suites by Wyndham Kuala Lumpur City Centre 4* (sau similar 4*). Timp liber la dispoziţie pentru plimbări individuale şi cumpărături. Seara vom putea vizita Piața de Noapte din Chinatown și admira frumoasele decorațiuni ale templului hindus Sri Mahamariamman. Cină cu spectacol tradiţional la un restaurant local.


Ziua 7. Kuala Lumpur
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Ramada Suites by Wyndham Kuala Lumpur City Centre 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Centrul Orașului Triunghiul de Aur Tur panoramic Kuala Lumpur Piața Independenței – Dataran Merdeka Monumentul Naţional – Tugu Negara Curtea Federală Moscheea Masjid Negara Poarta Palatului Regal Gara Centrală Chinatown Turnurile Gemene Petronas Peșterile Batu
  • Optionale:  Cină la restaurant în Revolving Tower
  • Descriere:  Mic dejun. Zi dedicată explorării orașului Kuala Lumpur, ale cărui principale atracții turistice se concentrează în două mari zone de interes: Centrul Orașului și Triunghiul de Aur. Însoţiţi de ghidul local vom porni într-un tur panoramic de oraș, care va include: Piața Independenței - Dataran Merdeka, Monumentul Naţional - Tugu Negara, construit în memoria soldaţilor căzuţi în timpul luptei pentru independenţa Malaeziei, Curtea Federală, construită în stil maur, Moscheea Masjid Negara, una dintre cele mai mari din Asia de Sud-Est, Poarta Palatului Regal, Gara Centrală, construită conform arhitecturii mahomedane, Chinatown, unul dintre cele mai colorate şi vibrante cartiere din oraş, Turnurile Gemene Petronas, înalte de 452 m, care sunt cele mai reprezentative construcții de artă modernă și postmodernă (până nu demult cele mai înalte din lume, depășite în prezent de „Taipei 101 Tower” și Burj Dubai). În continuarea zilei vom vizita Peșterile Batu, o populară atracție turistică, aflată la o distanță de 13 km nord față de oraș. În peștera principală se află un templu hindus, la care se ajunge urcând 272 de trepte, iar într-o peșteră mai mică, aflată la baza dealului, este găzduită o interesantă expoziție despre mitologia malaeziană. Opţional, cină în Revolving Tower, turnul care oferă o splendidă panoramă asupra oraşului luminat. Cazare la Hotel Ramada Suites by Wyndham Kuala Lumpur City Centre 4* (sau similar 4*).


Ziua 8. Kuala Lumpur – Putrajaya – Malacca
  • Masa:  Mic dejun, dejun
  • Cazare:  Hotel Swiss Garden Malacca 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Tur panoramic Malacca Moscheea Putra Perdana Putra Biserica Sf. Petru Porta de Santiago Ruinele bisericii Sf. Paul Piaţa Olandeză Biserica lui Hristos și Turnul cu ceas Cheng Hoon Teng
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineaţa ne vom deplasa la Putrajaya, capitala administrativă a Malaeziei, oraș cu clădiri noi care respectă însă stilul tradițional islamic. În anul 1999 s-a decis ca aici să fie mutată administrația centrală malaeziană datorită supraaglomerării din Kuala Lumpur. Numele orașului a fost dat în onoarea Primului Ministru Tunku Abdul Rahman Putra Al-Hak, cel care a avut un rol deosebit în obținerea independenței țării și care a fost întâiul Prim Ministru după obținerea acesteia. Putrajaya este numit deseori „orașul grădină”, datorită minunatelor parcuri și a lacului înconjurat de numeroase spații verzi. Însoţiţi de ghidul local vom face un tur panoramic de oraș, prilej de a admira Moscheea Putra, o construcție splendidă care amintește de moscheea Regelui Hassan din Casablanca, Perdana Putra, clădirea în care își desfăşoară activitatea guvernul, precum și Monumentul Mileniului. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Malacca, cel mai vechi oraş din Malaezia, situat în sudul peninsulei malaeziene. Fostă colonie portugheză, olandeză şi britanică, cunoscută prin farmecul canalelor pitoreşti, străduţelor înguste cu temple şi case vechi, Malacca face parte în prezent din Patrimoniul Mondial UNESCO. După dejun la un restaurant local, vom face un tur panoramic de oraş, prilej cu care vom vedea Biserica Sf. Petru, cea mai veche biserică creștină din Malaezia, marele cimitir chinez care datează din sec. al XVII-lea, faimoasa Porta de Santiago, dovada ocupaţiei portugheze, ruinele bisericii Sf. Paul, locul unde Francisc Xavier a înfiinţat prima şcoală modernă din Malaezia şi Piaţa Olandeză, unde vom vedea cea mai veche biserică protestantă din țară, Biserica lui Hristos și Turnul cu ceas, ridicat lângă Fântâna construită de britanici în memoria reginei Victoria. Vom vizita apoi cel mai vechi templu funcţional chinez din Malaezia, Cheng Hoon Teng, fondat în anul 1645, singurul templu unde există trei doctrine majore ale credinței chineze: taoism, buddhism şi confucianism. Cazare la Hotel Swiss Garden Malacca 4* (sau similar 4*).


Ziua 9. Malacca – Johor Bahru – Singapore
  • Masa:  Mic dejun și dejun
  • Cazare:  Hotel Orchid 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Johor Premium Outlets
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineaţa ne vom îndrepta spre Johor Bahru, capitala statului Malaezia Johor, situată în vârful sudic al peninsulei Malaezie, considerată poarta de intrare în Singapore. Pe malul apei din Johor Bahru se află Istana Besar, un palat regal construit de sultanul Abu Bakar în anul 1866, care acum găzduiește Muzeul Regal Abu Bakar. Ne vom opri la Johor Premium Outlets, un complex comercial de tip outlet, unde vom găsi o gamă largă de mărci internaționale și locale, toate fiind vândute la prețuri competitive. Veți avea timp să alegeți unde veți face pauza pentru dejun, deoarece aici există câteva restaurante și cafenele. După această pauză inedită ne vom deplasa către Singapore unul dintre cele mai prospere state din lume, fondat ca o colonie britanică acum două secole, o metropolă modernă, foarte curată, înconjurată de parcuri verzi atent îngrijite. Singapore este considerat o veritabilă „perlă a Asiei”, situat în topul celor mai vizitate orașe ale lumii. Arhitectura urbană fascinantă, cu zgârie-nori care mărginesc bulevardele largi, vibranta viață de noapte, influențele chineze, indiene și malaeziene, clima tropicală, bucătăria delicioasă şi mall-urile ultramoderne care au făcut din oraş un sinonim pentru cumpărături, ne aşteaptă să le descoperim. Cazare la Hotel Orchid 4* (sau similar 4*).


Ziua 10. Singapore
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Orchid 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Tur panoramic Singapore Cartierul colonial Padang Parlamentul Curtea Supremă Primăria Clubul de Cricket Esplanade Theatres Parcul Merlion Templul Thian Hock Keng Cartierul Chinatown Cartierul Little India Grădina de Orhidee
  • Optionale:  “Night safari” în Grădina Zoologică din Singapore
  • Descriere:  Mic dejun. Tur panoramic al „Oraşului Grădină”, aşa cum mai este denumit Singapore, prilej cu care vom vedea cartierul colonial, centrul districtului de afaceri Padang, centrul civic unde se află Parlamentul, Curtea Supremă, Primăria, Clubul de Cricket, Esplanade Theatres, clădire situată de-a lungul Golfului Marina Bay, Parcul Merlion care oferă o superbă panoramă a golfului cu iahturi, unde se află statuia Merlion, simbolul oraşului, creatura mitologică cu cap de leu şi trup de peşte, care reprezintă originile umile ale oraşului ca sat pescăresc. Vom vedea în continuare Templul Thian Hock Keng, unul dintre cele mai vechi temple budiste, cartierul Chinatown, cartierul Little India, situat pe malul estic al râului Singapore, care ne va întâmpina cu aromele inconfundabile de iasomie și mirodenii, manufacturile de prelucrare a pietrelor prețioase și Grădina de Orhidee din cadrul Grădinii Botanice din Singapore, care se mândrește cu peste 60.000 de orhidee, din peste 400 de specii şi cu peste 2.000 de hibrizi. Timp liber la dispoziţie pentru plimbări individuale sau cumpărături. Seara veți avea posibilitatea de a participa opțional la un „Night safari” în Grădina Zoologică din Singapore, o ocazie unică de a vedea animale nocturne într-un mediu natural. Acest safari nocturn a fost primul din lume organizat pe o suprafaţă de peste 40 de hectare de junglă, folosindu-se efecte speciale, care vă vor impresiona cu siguranţă. Călătoria prin junglă se va face în deplină siguranţă, cu un trenuleţ care va trece prin rezervaţii naturale şi habitate care reproduc mediul natural de la poalele munţilor Himalaya, Pădurile din Asia de Sud-Est şi din subcontinentul Indian. Cazare la Hotel Orchid 4* (sau similar 4*).


Ziua 11. Singapore
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Orchid 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Optionale:  Grădinile Naţionale – Gardens by the Bay Round Island Tour Croaziera „Sunset Sail”,
  • Descriere:  Mic dejun. Timp liber la dispoziţie pentru cumpărături şi alte activităţi individuale sau posibilitatea de a vizita împreună cu conducătorul de grup Grădinile Naţionale - Gardens by the Bay (biletele de intrare se vor achita individual la faţa locului). Acestea sunt renumite prin: Flower Dome, o seră uriaşă care reproduce climatul mediteranean rece-uscat al regiunilor din Africa de Sud, California, Spania şi Italia; Cloud Forest, care adăposteşte cea mai mare cascadă de interior din lume şi OCBC Skyway, care ne va conduce la înălţimile grădinilor verticale Supertrees, de unde vom avea o panoramă deosebită asupra oraşului Singapore de la o înălţime de 22 m. După această vizită veţi putea participa la o excursie opţională în jurul insulei, tur cunoscut sub denumirea de Round Island Tour. Veţi avea prilejul de a aprofunda istoria insulei, de a cunoaşte obiceiurile şi tradiţiile locuitorilor din satul Changi, de a vizita Barajul Chanji şi Memorialul de război Kranji, dedicat celor 20.000 de soldaţi care şi-au pierdut viaţa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi de a vizita cel mai mare templul budist din Singapore, Kong Meng San Phor Kark See Temple, cunoscut şi ca Bright Hill. Cazare la Hotel Orchid 4* (sau similar 4*).


Ziua 12. Singapore - Istanbul
  • Masa:  Mic dejun
  • Transport:  Autocar
  • Optionale:  Insula Sentosa The Wings of Time
  • Descriere:  Mic dejun. Timp liber la dispoziţie pentru cumpărături şi alte activităţi individuale. Camerele sunt disponibile până la ora 12:00 (există posibilitatea de a rezerva camera pentru „late check-out”, contra cost, cu minim o lună înainte de începerea circuitului). Până la ora transferului către aeroport veți avea posibilitatea de a vizita opțional Insula Sentosa, o oază de linişte şi atracţii. Turul de jumătate de zi începe după-amiază și continuă după ora serii. Plimbarea cu telecabina este incitantă. The Wings of Time este, de asemenea, o altă caracteristică a turului și una pe care cu siguranță o să vă placă. Este situat în fundalul oceanului, iar efectele produse sunt frumoase. Seara, transfer la aeroport pentru plecarea spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 55 (23:35 / 06:10)


Ziua 13. Singapore – Istanbul – Bucureşti
  • Masa:  In avion
  • Transport:  Avion
  • Descriere:  Plecare spre Bucureşti cu zborul TK 1043 (08:35 / 09:55).

vezi mai multe

  • transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Istanbul – Bangkok şi Singapore – Istanbul – București cu compania Turkish Airlines
  • transport continental cu avionul pe ruta: Bangkok – Kuala Lumpur
  • taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale şi continentale (pot suferi modificări)
  • transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
  • 4 nopţi de cazare în Bangkok la Hotel Montien Riverside 4* (sau similar 4*)
  • 2 nopţi de cazare în Kuala Lumpur la Hotel Ramada Suites by Wyndham Kuala Lumpur City Centre 4* (sau similar 4*)
  • 1 noapte de cazare în Malacca la Hotel Swiss Garden 4* (sau similar 4*)
  • 3 nopţi de cazare în Singapore la Hotel Orchid 4* (sau similar 4*)
  • mesele menţionate în program: 10 mic dejunuri, 5 dejunuri şi 1 cină cu spectacol tradiţional în Kuala Lumpur
  • transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program
  • taxe de intrare la obiectivele menţionate în program
  • tururi de oraş cu ghizi locali în Bangkok, Kuala Lumpur, Putrajaya, Malacca şi Singapore
  • vizitarea Palatului Regal (Grand Palace) din Bangkok
  • plimbare pe Fluviul Chao Praya și pe canalele din Thonburi din Bangkok
  • excursie din Bangkok la Piața Plutitoare Damnoen Saduak
  • excursie din Bangkok la Tabăra de Elefanți Taweechai şi rafting pe Râul Kwai Noi
  • excursie de o zi din Bangkok la Ayuttaya cu retur pe un vas de croazieră, cu dejun inclus
  • vizitarea Peșterilor Batu de lângă Kuala Lumpur
  • vizitarea Grădinii de Orhidee din cadrul Grădinii Botanice din Singapore
  • ghizi locali
  • conducător român de grup
  • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.

vezi mai multe

  • taxe de ieșire de pe aeroporturi, numai dacă se aplică
  • alte servicii suplimentare decât cele menționate, cheltuieli personale, băuturi, etc.
  • bacşişuri: 50 euro/pers. pentru ghizi și șoferi, mai puțin pt. bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă și la excursiile opţionale)
  • excursiile opționale care se pot realiza cu un număr minim de participanti, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcție de timpul disponibil, la fața locului, se mai pot organiza și alte excursii opţionale propuse de partenerul local; tarifele de mai jos sunt valabile pentru un minim de 15 de participanți: • Croazieră de seară cu cină tradiţională şi muzică thailandeză pe Fluviul Chao Praya în Bangkok: aprox. 70 euro/pers. • Cină la Restaurantul Revolving Tower în Kuala Lumpur: aprox. 120 euro/pers. • Night Safari în Grădina Zoologică din Singapore: aprox. 70 euro/pers. • Round Island Tour: aprox. 90 euro/pers. • Insula Sentosa din Singapore: aprox. 120 euro/pers. IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurări MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Asigurările MEDICALE și STORNO de călătorie se pot încheia la orice companie de asigurări care asigură acest serviciu; suma platită pentru asigurare nu este returnabilă. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.

vezi mai multe

Conditii:
  • înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
  • diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
  • diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
  • turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
  • în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti NOTĂ: Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției Agentia noastra (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția Agentiei noastre nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Acte:
  • pașaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei (nu se acceptă paşapoarte temporare)
  • 1 fotografie tip pașaport


Observatii:
  • conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
  • agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
  • agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
  • prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
  • conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
  • cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
  • clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
  • distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
  • dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
  • agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
  • agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
  • în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
  • aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
  • agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
  • conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
  • excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia Agentiei noastre; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
  • agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
  • în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
  • agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
  • copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
  • copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
  • vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
  • pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
  • c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
  • prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!

Optiuni

Servicii
Perioada
Detalii
Pret
Tarif camera single
- 1 adult
07 Nov - 19 Nov, 2024
EUR356500EUR
Tarif camera dubla
- 2 adulti
07 Nov - 19 Nov, 2024
EUR578000EUR
Solicita Oferta